Credința în Dumnezeu

Poate ați auzit că sunt persoane care nu frecventează slujbele Bisericii care spun uneori: „eu credîn Dumnezeu... am credința mea”. Poate chiar și noi am mai spus-o mai demult în fața altora că suntem credincioși. Dar oare ce înseamnă să fii credincios?

Uneori rămânem cu falsa impresie că a fi credincios înseamnă să crezi că Dumnezeu există. Dar oare directorul / proprietarul unei firme îi poate considera pe angajații săi credincioși doar pentru că aceștia cred că el, angajatorul lor, există? Ce înseamnă să fii credincios patronului tău, sau directorului tău, șefului tău? Înseamnă să-i fii loial, să-l urmezi în toate, să-i fii alături, să-l ajuți, să asculți de ordinele și recomandările lui, să-i urmezi planurile...

Credinţa într-un Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat este credinţa celui umil şi înţelept. Nu este credinţa celui mândru, a cărui mândrie îl face nesocotit. Aceasta deoarece el se zeifică pe el însuşi sau o altă creatură de-a Creatorului şi nicidecum pe Creator.

Cu cât omul este mai umil, cu atât el este mai înţelept. Cu cât el este mai arogant, cu atât e el mai nerod. Dumnezeu dă discernământ celui umil pentru ca acesta să ştie şi să înţeleagă, dar El se opune celui mândru. Cu cât cel umil trăieşte mai mult în pace cu Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îl înzestrează cu discernământ. Şi discernământul este lumina ce duce la Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat. Binecuvântaţi sunt cei ce au discernământul de a vedea vremelnicia lumii şi nimicnicia omului. Binecuvântaţi sunt cei ce se simt mici şi neînsemnaţi pentru că Dumnezeu îi va ridica la cunoaşterea supremă, la cunoaşterea existenţei şi măreţiei Dumnezeului celui Preaînalt.

Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, şi a voastră, cei mai umili şi deci cei mai înţelepţi. Lăsaţi să fie aceasta şi credinţa copiilor voştri din generaţie în generaţie până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este Credinţa Ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Prin această credinţă au fost salvaţi strămoşii voştri. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a acelora ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. La Judecata înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a celor drepţi. Dimpotrivă, ei vor primi slavă şi vor fi numiţi cei binecuvântaţi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Credința ortodoxă este credința sfinților, a celor care au împlinit tot ceea ce Dumnezeu le-a poruncit, și așa au devenit prieteni și apropiați ai Celui Preaînalt, iar noi ne rugăm lor să-L roage pe Stăpânul să fie milostiv cu noi.

Credința sfinților este credința celui care nu mai pune condiții, primind poruncile lui Dumnezeu ca lumină și viață, ca Adevărul care ne va elibera din propriile noastre patimi.

Credință în Dumnezeu are tot cel care face voia Tatălui nu Cel ce abordează existența lui Dumnezeu în discuții. După faptele lor în veți cunoaște! După faptele noastre ne vedem credință.

Uitați-vă la tot ceea ce faceți în fiecare zi și așa vă veți vedea credința.

Fiecare păcat acceptat conștient este o deteriorare a relației tale personale cu Dumnezeu, este o întoarcere a spatelui tău către Hristos. Păcatul este o dovada neînțelegerii Evangheliei lui Hristos...

A crede în Dumnezeu înseamnă a fi cu Dumnezeu, a-L avea în inimă permanent, a-L cunoaște prin Duhul Sfânt și a fi învățat chiar de El spre toate faptele cele bune.

Te consideri credincios? Vei fi abia atunci când pe parcursul unei zile nu vei pune în practică gândurile spre păcat pe care le vei primi. Orice acceptare conștientă a păcatului este o apropiere de diavolul, cel ce în mod conștient, liber și plin de mândrie refuză întoarcerea către Dumnezeu.

Orice acceptare a gândului bun și punerea lui în practică este o cheamare a Duhului Sfânt în inima ta.

Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu!

Despre iubirea de sine

Îmi e greu să scriu articolul ăsta pentru că subiectul e sensibil și pentru că eu sunt sensibilă la subiect. Ca de obicei, o discuție cu cineva din anturajul meu mi-a declanșat o revelație și am simțit că e momentul să abordez frontal o temă în jurul căreia, la drept vorbind, se învârte absolut tot ceea ce fac eu în fiecare zi.

Spun, și am și scris despre asta, că misiunea pe care mi-am ales-o în viață este să fiu un portar, un deschizător de uși spre auto-cunoaștere. Însă până în seara asta nu cred că mi-am formulat cu adevărat, cu voce tare, motivația de a crede cu atâta tărie în auto-descoperire ca fiind poate cel mai valoros instrument care ne-a fost dat în trecerea noastră prin vață. Motivul pentru care cred în magia auto-cunoașterii e simplu – am convingerea că înțelegându-ne mai bine ne putem accepta mai ușor, că acceptându-ne mai ușor ne putem crește încrederea în noi, auto-compasiunea și, în final, putem ajunge la acea forță primordială care, cred eu, a fost cu noi demult, la începuturile noastre, și apoi am uitat-o – dragostea de sine.

Am convingerea că iubindu-ne pe noi devenim mai capabili să-i iubim cu adevărat pe ceilalți, că dăruindu-ne nouă căpătăm generozitatea de a dărui necondiționat și altora, că având dragoste și lipsă de judecată pentru noi înșine vom reuși să construim o lume în care să ne acceptăm mai mult, să trăim mai conștient și responsabil, să fim mai puțin înclinați să ne judecăm aspru și să împărțim totul în alb și negru. Cred că dragostea autentică, profundă, de sine este cel mai bun antidot pentru egoism, pentru ură, pentru invidie, pentru lăcomie și pentru tot ce mai urât pe lumea asta. Un om care se iubește  pe sine necondiționat nu are niciun motiv să calce în picioare pe nimeni, nici o justificare să ia ceva ce e al altuia. Astfel de oameni conștienți de propria măreție nu mai au nevoia de a se lăuda, de a râvni la ce au alții, de a asupri, jigni, umili, demonstra că ei sunt mai presus.  Și nici nu mai au nevoia de a-și plânge de milă, de a se auto-victimiza, de a critica, cârcoti și de a-și face viața cu tot dinadinsul nefericită.

Toate cursurile pe care le țin, toate articolele pe care le scriu, toate procesele de coaching în care am șansa să fiu implicată ca un însoțitor al oamenilor în călătoria lor interioară – toate au ca scop final a-i sprijini să ajungă un pic mai aproape de această iubire de sine curată, profundă și lipsită de condiționări de orice fel. Eu însămi sunt pe drum și fac în fiecare zi progrese în propria mea călătorie spre iubirea de mine ajutându-i pe alții în călătoriile lor. Și am avut privilegiul să observ pe propria piele că am devenit realmente un om mai bun în relația mea cu lumea întreagă pe măsură ce am devenit mai bună, blândă și iubitoare în relația cu mine însămi.

În seara asta însă am înțeles că există un mare obstacol în conștiința multor oameni, un obstacol care devine o frână uriașă în calea regăsirii dragostei de sine. Obstacolul este cultul vinovăției, convingerea adânc înrădăcinată (parțial provenită din religie, parțial din dogme transmise pur și simplu inconștient din generație în generație) că dragostea de sine este o dovadă de trufie, de narcisism, că este un păcat. Avem convingerea că a ne iubi pe noi este egoism, lipsă de modestie, înfumurare. Privim în jurul nostru și observăm oameni mânați în viață de aroganță și un sentiment disproporționat al propriei importanțe și ne promitem că nu vom fi niciodată ca ei. Confundăm aroganța lor cu un exces de iubire de sine și ne străduim să fim noi cât mai uimili, ca și cum auto-critica și nefericirea perpetuă ar fi un soi de antidot la trufie. Nu ne gândim că poate e exact invers – aroganța e un simptom al unei profunde lipse de iubire de sine autentice.

În seara asta am simțit un extraordinar sentiment de recunoștință față de părinții mei care, deși au făcut greșelile lor pentru care i-am judecat și deseori poate i-am acuzat prea aspru, mi-au oferit de la începutul vieții mele cel mai mare cadou cu putință – credința în propriile forțe și convingerea că dragostea de sine și smerenia nu sunt deloc incompatibile, ba dimpotrivă. Dintotdeauna mi s-a spus că eu singură sunt responsabilă de propria viață, că pot face orice îmi propun dacă sunt suficient de disciplinată să muncesc pentru asta, mi s-a spus că sunt valoroasă intrinsec, că succesul sau eșecul sunt un rezultat al eforturilor mele, nu al valorii mele ca om (care rămâne mereu neschimbată). Mi s-a spus că merit iubire,  am fost asigurată că sunt iubită necondiționat și mereu am perceput în familia mea o invitație nerostită la a mă iubi și respecta pe mine însămi. Am fost educată să cred că dragostea de sine e o datorie pe care o am față de mine însămi și că ea vine la pachet cu responsabilitatea totală pentru propriile acțiuni și alegeri.

Datorită educației pe care am primit-o, relația mea cu mine a fost mereu complexă, însă niciodată cu adevărat dușmănoasă. Am avut perioade de neîncredere, de insecuritate, perioade în care m-am subestimat sau perioade în care am pierdut busola interioară a propriei valori și m-am luptat inutil s-o găsesc undeva în afara mea. Însă niciodată, niciodată, nu m-am simțit vinovată pentru că m-am iubit pe mine. Mi s-a părut normal să fac asta, mult timp nici măcar nu mi-am pus problema conștient.

Astăzi am înțeles că ceea ce eu am luat de bun toată viața mea, pentru alții este o adevărată blasfemie. Am înțeles că mulți dintre cei aflați pe calea întortocheată către propria împlinire se lovesc ca de un zid când se văd confruntați cu ideea de a se iubi pe ei înșiși. Pentru o mulțime de oameni subiectul este tabu și îi sunt atașate, ca niște pietre de moară, o mulțime de frici și convingeri care mai de care mai înspăimântătoare.

Generații întregi au fost educate într-un cumplit sentiment al rușinii și vinovăției față de orice gând sau gest iubitor în relația cu sine. Nenumărați oameni trăiesc în fiecare zi convinși că a se iubi pe ei ar fi un mare păcat pentru care un Dumnezeu neîndurător i-ar putea trăzni oricând. Apare autoflagelarea de toate felurile  – de la critica exacerbată de sine până la ridicarea nefericirii la rang de virtute. În spate este credința că nu merităm să ne iubim – că nu merităm și punct. Și cu cât încearcă alții să ne convingă de contrariu, cu atât ne agățăm mai înverșunați de convingerea noastră că viața trebuie să fie grea și noi suntem doar praf sub talpa Sorții sau a unui Creator atotputernic care, în ciuda infinitei lui înțelepciuni și iubiri necondiționate, pare în mod straniu să aprecieze umilința noastră și să aștepte să ne facem mici și să ne declarăm permanent neputința și nimicnicia în fața puterii lui nețărmurite.

Am crescut într-o familie hiper-rațională. La vârsta adultă pot spune despre mine să sunt o persoană spirituală. Respect toate religiile în mod egal, fără a fi eu însămi religioasă. Îmi ghidez viața mai degrabă după principii decât după dogme și sunt mereu deschisă la argumente care-mi demonstrează contrariul convingerilor mele. Până acum nu am găsit vreun argument valid care să mă convingă de valoarea disprețului de sine. Și nici vreun altul care să mă facă să cred vreo secundă că acea forță universală care ne-a creat pe toți ar avea vreo dorință sau vreun interes să ne vadă mici, speriați și neputincioși.

Am în schimb o mulțime de exemple care susțin contrariul. Că iubirea de sine îi face pe oameni mai încrezători, înțelepți, toleranți și smeriți fără a fi umili. Că o relație frumoasă și armonioasă cu propria persoană deschide uși spre oportunități, relații echilibrate cu cei din jur, ne crește curajul de a încerca lucruri noi, toleranța la greșeală și perseverența atunci când lucrurile nu ne ies din prima. Am o mulțime de argumente pentru care dragostea de propria persoană ne face viețile mai frumoase și mai pline de sens, ne face mai dispuși să iertăm și să ne iertăm, să întindem o mână și să fim de folos în viețile altora. Nu am absolut, dar absolut niciun argument că ura, neîncrederea și desconsiderarea de sine ar avea vreun efect pozitiv.

Ca întotdeauna, ce scriu aici reprezintă o expresie a propriilor convingeri pe care nu-mi propun să le impun în vreun fel altora. Dacă articolul ăsta vă ridică niște întrebări constructive vizavi de relația cu voi înșivă, atunci eu cred că toată analiza mea ușor filozofică din seara asta nu a fost degeaba.

Ce se petrece in mintea unui catel

Cercetătorii de la Universitatea Emory, SUA, au folosit, în premieră mondială, rezonanţa magnetică funcţională pentru vizualiza, în direct, modul în care reacţionează creierele a doi câini la semnalele gestuale ale stăpânilor lor.

Cei doi câini au fost antrenaţi timp de mai multe luni pentru a fi obişnuiţi să intre în scaner şi să stea complet liniştiţi în timpul măsurării activităţii cerebrale. Este pentru prima dată, spun autorii studiului, când este scanat creierul unui câine liber şi aflat în stare de conştienţă.

Primele rezultate arată că un câine este extrem de atent la semnalele stăpânului, iar acestea par să aibă o legătură strânsă cu sistemul de recompensă, o funcţie cu localizări cerebrale precise.

Câinii reacţionau la anumite semne făcute cu mîna, de stăpânii lor; ariile cerebrale asociate cu recompensa se activau la gesturi ce semnificau o răsplată alimentară, dar nu şi la gesturi care nu implicau o asemenea răsplată.

Încă nu se ştie ce fel de emoţii poate simţi un câine, ce fel de limbaj înţelege el şi dacă îşi poate da seama când stăpânul său este fericit sau când este trist. Aceste aspecte vor face obiectul unor studii viitoare.

Specialiştii speră ca, prin cercetările lor, să înţeleagă relaţia dintre câine şi stăpân din punctul de vedere al câinelui şi să deschidă un nou drum în domeniul studierii comunicării interspecifice.

Între câine şi om există o relaţie aparte, veche şi foarte strânsă, iar specialiştii cred că, în felul lor, câinii au avut o contribuţie în evoluţia speciei umane.

IUBIREA ADEVARATA

Iubirea este o tornadă care mătură totul în cale. De aceea, este mai inteligent nu să te opui, ci să cooperezi cu ea, atunci când apare în viaţa ta. Nu mă refer la iubirea siropoasă, ameţită sau bleagă, ci la iubirea adevărată, sălbatică, crudă, primejdioasă, riscantă, spontană, curgătoare, vie. Această iubire este dincolo de lege, de reguli, de norme, de convenţii sociale rezonabile sau absurde. Este dincolo de aşteptări raţionale şi modele prescrise de comportament, dincolo de normalitatea îndrăgită de statisticieni, doctori şi psihologi. Iubirea este libertate. La această iubire mă voi referi în continuare. Fiind singura energie care există cu adevărat, iubirea este foarte dorită. Arată-mi o singură persoană care nu doreşte să fie iubită! Nu există aşa ceva!! Toţi oamenii aspiră, visează, tânjesc după iubire şi când, în sfârşit, par a o avea, depun eforturi ca să o controleze.

Doar că aici este o mică problemă. Următoarea: iubirea nu suportă să fie controlată; începe să se retragă, se teleportează, se evaporă, dispare, pleacă. Şi chiar dacă încerci să o controlezi nu vei reuşi. E ca şi cum ai încerca să controlezi o tornadă de gradul IV. Înţeleg prin control manipulările conştiente şi inconştiente la care oamenii recurg pentru a se asigura că primesc sau vor continua sa primeascǎ iubirea de care au nevoie. Totul începe, evident, în copilărie, când iubirea parentalǎ nu existǎ din abundenţă. Copilul dezvoltă spontan strategii de marketing şi PR pentru a se asigura cǎ primeşte bunul cel mai de preţ. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale iubirii este acesta: nu este inclusǎ în dovezile, gesturile sau acţiunile materiale. Le poate însoţi, e devărat, însă nu e întotdeauna acolo. Un copil poate primi jucăriile cele mai scumpe şi niciun fel de iubire Cheltuind sume exorbitante pe jucarii, părinţii nu fac decât să-şi reducă propria culpabilitate. Un alt copil se poate simţi, extrem de iubit, deși primește jucǎrii modeste. Ceva mai târziu o femeie primește bijuterii, vacanțe, maşini, rochii costisitoare. Cu toate acestea nu se simte iubită. Ea suferă în tăcere, dincolo de privirile presei (deci este o vedetă sau partenera unei figuri publice). Cea mai bună prietenǎ, uneori un terapeut îi cunoaște drama.

Un alt aspect interesant al iubirii, pe care îl voi analiza mai departe, este gradul de permisivitate socialǎ. Am fost fascinat să descopăr cum iubirea  nu e permisă decât în anumite forme, contexte şi modalitǎți. Examinând aceste interdicţii, am aflat cǎ iubirea este periculoasă, în sensul că pune în pericol societatea, o tulbură, o zgâlţâie din temelii. Societatea a inventat reguli pentru a menţine iubirea sub control. Dacă nu respecţi interdictia, ştii ce face societatea? Bineînţeles că ştii! Te condamnă indirect. Cine sunt aceşti oameni? Mintea de psiholog îmi spune aşa:“Aceste persoane sunt oameni nefericiţi”. Iar eu întreb: “De ce sunt nefericiţi?” Iar ea răspunde: “Pentru că nu se simt iubiţi. Din acest motiv nu pot suporta fericirea aproapelui lor”. Altfel spus, capra vecinului trebuie sǎ moarǎ, nicidecum să trăiască şi să dea mai mult lapte. Dacǎ ai deja o parteneră nu ai voie să îmbrăţişezi o altă femeie, să o mângâi sau să o săruţi. Se pare eă iubirea trebuie oprită, limitată, închisă în perimetre speciale. E criminal periculos, care trebuie păzit 24 de ore din 24. Pentru aceasta, societatea şi-a dezvoltat numeroşi “ochi”, camere video ingenios amplasate pentru a te surprinde când faci un pas greşit. Este clar cǎ Iubirea este ceva primejdios pentru societate, altfel nu ar fi elaborat acest păienjeniş de instituţii, proceduri, coduri de comportament.

Și dacă ar fi invers? Dacă, de fapt, aceste reguli şi noime ar fi criminale, în sensul de nesănatoase dezechilibranle, toxice? Dacă cel mai înţelept lucru cu putinţă ar fi să-ţi exprimi afecțiunea pe care o simţi pentru soţul tău, pentru copilul tau şi pentru … colegul tău de serviciu, un bărbat inteligent şi amuzant, cu care te simţi foarte relaxată! Dacǎ ar sănătos să fii tandru şl cald cu prietena… prietenei tale fǎră ca asta să însemne că înşeli pe cineva?

Corpurile noastre sunt vii şi pentru că totul circulǎ prin ele pentru cǎ se produc schimburi, deplasări, transformǎri. Când ceva stagnează, nu se mişcă, apare imediat boala. Trebuie chemat doctorul. Cum ar fi dacă sângele ar spune: “Voi circula prin ficat, însă sub nicio formǎ nu voi iriga pancreasul”. E absurd? Şi interdicţiile sociale în materie de iubiți nu sunt la fel de absurde? De ce nu ar valabil pentru suflet ceea ce e valabil pentru corp?Când energia iubirii nu mai radiazǎ, cand e oprita circulaţia, ce se întâmplă cu sufletul? O să-ţi spun: sufletul se îmbolnăveşte, se ofileşte, devine anemic, subnutrit, slab, vulnerabil. Societatea, însă, a inventat un mecanism uluitor pentru aceste cazuri. Ea numeşte un fenomen experimentat de majoritate ca normal.

Prin acest truc, nevroza socială este echivalentă cu normalitatea, pe când oamenii cu adevărat sănătoşi par dezadaptaţi, rebeli, pericole pentru ordinea socială. Iubirea este obstrucţionată, faultată, i se pun mereu piedici. Ce faci dacă o placi pe femeia de lângă tine şi ea te place, de asemenea (dar are un partener)? Te prefaci că nu te interesează. Începi să minţi. La fel face şi ea. Şi asta în ce scop? Pentru a proteja vulnerabilitatea unui om nesigur (partenerul), căruia îi lipseşte încrederea că ar putea găsi oricând o altă parteneră. Pentru a-ţi proteja propria vulnerabilitate la critici şi respingere socială. Evaluează atent şi spune-mi dacă merită preţul. Spune-mi dacă ceea ce câştigi (aprobare socială liniştea de suprafaţă a unei relaţii) contrabalansează ceea ce pierzi (autenticitate, viaţă în adevăr, radiaţia în exterior a unor sentimente frumoase). Oare de ce trebuie să ascunzi sau să maschezi ceva aşa de frumos, aprecierea, admiraţia, bucuria pe care ţi-o trezeşte o altă fiinţǎ? Comuniunea, împărtăşirea, rezonanţa profundă sunt aspecte magice ale vieţii de ce trebuie limitate la o singură persoană? Cui foloseşte aceasta închistare şi lipsă de orizont? De ce să nu te bucuri de aceste momente minunate, când ele se întâmplă, după care să le laşi să se dizolve pentru a te deschide pentru altele ?

Din alt punct de vedere, cum crezi că au ajuns alții (partenerii, familia, prietenii, grupul social) să aibă control pe sentimentele tale şi libera exprimare? Ți se pare că eşti un om liber dacă trăieşti astfel? Mie îmi pari doar o marionetă manevrată de pulsiuni şi de fricile inconştiente ale semenilor tăi. Cineva mi-a spus, referindu-se la o altă carte (Despre iubirea neposesivă şi exuberantă) cǎ ideile de acolo sunt foarte frumoase, dar nu pot aplica în lumea reală (adică sunt utopice!). Totuşi, ce numim lume reală? O lume mustind de frică, invidie, posesivitate, gelozie, dominație, narcisism, dependentă? Tu ai numi aşa ceva viaţǎ? Dacă ai fi pe undeva în Cer, ai face cerere pentru a te naşte pe Pământ şi a trăi aşa ceva? Eu cred că am făcut o astfel de cerere şi mă întreb acum ce-o fi fost în capul meu. Oare sunt masochist? N-aş fi putut alege altă planetă din altă galaxie? E ca şi cum, în concediu fiind, aş solicita unei agenţii de turism locuri în sudul Libanului, la o pensiune Hezbollah.

Cine are de pierdut într-o lume mai iubitoare mai liberă, mai lipsită de prejudecăţi, mai spontană, mai conectată la senzaţii şi emoţii tandre? Toţi cei care sunt focalizați, pe profit, care muncesc nu pentru bucuria de a face un anumit lucru, ci pentru beneficiile materiale pe care acel lucru le generează. Marele adversar al profitului este iubirea, deoarece iubirea nu pare a fi profitabilă. Când iubirea creşte, vânzările scad! Oamenii cumpără mai puţin deoarece nevoia de înlocuitori scade. E firesc când încep să iubească şi să se simtă iubiţi nu mai există goluri pe care să le umple cu haine de firmă, maşini, telefoane mobile, case, dulciuri, excursii exotice.

Iubirea are adversari puternici, bine echipaţi. Ei folosesc instrumente de ultimă generaţie pentru a ispiti şi cuvinte simandicoase pentru a convinge. Astfel, companiile pun accent pe valori, misiune nivel de performanţă, leadership, randament, rezultate, atingerea obiectivelor. Ce se găseşte dincolo de aceste cuvinte mari, respectabile? Dincolo sau în spatele lor sunt oameni. Oamenii au temeri, nelinişti, îngrijorări, complexe, frustrări, vise reprimate. Oameni prinşi într-o competiţie și o goană bizară, numind agitaţia lor “dinamsm” şi incapacitatea de a simţi pacea interioară “dorinţǎ de dezvoltare”.
Am senzaţia acută cǎ oamenii au uitat (unu, poate, n-au ştiut niciodată) că a iubi este o mare, o uriaşă plăcere. Iubeşti nu pentru a obţine ceva în schimb, ci pentru a experimenta bucuria. Când iubeşti, tu eşti primul care câştigi, iubirea e binefăcătoare în primul rând pentru tine. Este o energie care circulă prin tine, te curăţă, te purifică, te înalţă, te armonizează, te limpezeşte.

Iubirea este cea mai profitabilă afacere. Când iubeşti, câştigi întotdeauna. Mă refer la iubirea autentică, adică atunci când iubeşti din toată inima. Când iubeşti cu inima îndoită, când iubirea este amestecată cu gelozie, dominaţie, teamă de singurătate sau anxietate de abandon, nu câştigi nici tu, nici celălalt. Când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii divizat, este o contradicţie în termeni. E ca şi cum ai spune că cercul are coifuri. Nu are! Doar mintea ta are, pentru că nu s-a armonizat suficient.

Iubirea autentică te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. N-ai observat?Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. Ceva radiază din fiinţa lor, iubirea pe care o emană îi face atrăgători. Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? Nu ai cum! EI este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce. Iubirea înseamnă abundenţă, dăruire, împărtăşire, generozitate. Iubirea nu este meschină! Iubirea nu face calcule contabile, adunări şi scăderi. În iubire nu există datorii, reeşalonări, compensări de plăţi.

Iubirea oferă şi uită că a oferit! Iubirea nu are memorie. Dacă o întrebi, te întreabă la rândul ei: “Am făcut eu asta? Când oare?” Iubirii îi lipseşte această conştiinţă de sine. Un om care iubeşte nu stǎ să evalueze: “Acum sunt iubitor”. Iubirea este acţiune spontană, cu o minte nedivizată. Este curgerea minunată a unui fluviu pe marginea căruia nu stă nimeni care să facă ordine.

Cred că aceasta este caracteristică distinctivă a iubirii pure. În Iubirea adevărată nu mai există EU! De aceea nici nu cred că un om poate iubi un alt om (sau altă fiinţă). Un om, cel mult, poate ridica barierele din calea iubirii, dându-i voie să se manifeste prin el. Când tragi jaluzelele şi în camera ta intră lumină, nu tu creezi lumina. Lumină vine de la Soare şi tu doar îi dai voie să intre în casa ta.
Tot aşa cum lumina vine de la Soare, cred că Iubirea vine de la Dumnezeu. Asta înseamnă că atunci când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine.

Cine câştigă aici? Câştigi tu pentru că ai imensul privilegiu de a fi străbătut de iubirea de Dumnezeu. Câştigă celălalt, la care ajunge iubirea lui Dumnezeu.Şi, de ce nu, câştigă şi Dumnezeu, care are şansa să se exprime în lumea materiei pentru a o înnobila.
De aceea cred că doi oameni care se iubesc sau un om care iubeşte un alt om sau altă vietate sunt temporar în contact cu Conştiinţa lui Dumnezeu, pe care nu mi-o închipui altfel decât infinit de iubitoare. De aceea i-aş încuraja la nesfârşit pe oameni să-şi permită să iubească şi să-şi exprime iubirea, să identifice toate obstacolele şi prostiile sociale (prejudecăţi, norme, false valori morale sau religioase) care stau în calea iubirii şi să le înlăture pentru a se bucura desingurul medicament care îi face cu adevărat sănătoşi, elaborat după o reţetă secretă din farmacia divină.

Când sunt pătrunse de iubire, relaţiile de cuplu devin relaţii terapeutice. Cei doi parteneri se vindecă de o parte din rănile copilăriei, învaţa generozitatea, descoperă şi învaţă să accepte diferențele.
Ce te faci, însă, într-o relaţie, atunci când nu iubeşti din tot sufletul? Negociezi, te târguieşti, transformi relaţia în business. Oferi cu inima strânsǎ, pui condiţii, stabileşti termene limitǎ. În aceşti parametrii economici este imposibil ca relaţia să prospere.
Când are ceva de oferit, iubirea oferă din toată inima și nu se mai uită înapoi pentru a face măsurători. Ce a fost a fost. Iubirea nu întoarce capul pentru a face socoteli. Nu are studii de contabilitate, nici de istorie, nici de arheologie. Ea există şi se manifestă acum. Mâine s-ar putea să nu mai fie aici. Bucuria de acum este unicǎ și irepetabilă. Mâine va dispărea sau va fi mai mare sau va fi altfel. Acest lucru nu este important. Important este să fii conectat la bucuria de acum, să o exprimi fără teamă, fără condiţii, complet. Experimentată astfel, iubirea este o forţă colosală.

Vindecarea cu ajutorul Ingerilor

Ingerii sunt entitati de lumina reale. Exista si au exitat dintotdeauna doar ca noi nu am fost invatati,educati sa stim despre aceasta.

Ei sunt organizati ca intr-un fel de fisa a postului . Toti avem Ingeri pazitori care ne sunt cel mai aproape si cu care putem comunica oricand; exista cetele de ingeri specializate fiecare ( de ex: ingerii iubirii sau ingerii abundentei sau ingerii iertarii) si apoi sunt Arhanghelii si regasim apoi din ce in ce mai sus Puterile, Virtutile Judecatoriile Tronurile, Heruvimii, Serafimii.

Iata cateva exemple de Arhangheli pe care Dumnezeu ii poate trimite in ajutorul nostru:

Mihail este conducatorul armatei ceresti. El este  cel ce poarta  sabia, cel care poate sa va ajute atunci cand doriti sa aflati urmatorii pasi pe care ii aveti de facut, doriti clarificari  sau aveti nevoie sa  desprindeti corzi ale fricii ori sa purificati spatii. Poate lucra si pentru protectie si curatari energetice. Culoarea sa reprezentativa este albastru regal.

Este bine sa lucram zilnic cu Mihail pentru a ne face curatarile energetice de baza dimineata si seara sau in momentele in care simtim nevoia.

Gabriel este vestitorul, aduce mesaje divine dar are grija si de familii, copii precum si copilul vostru interior. Are legatura cu misiunea pe comunicare, arte si de cate ori ii cereti ajutorul se poate simti ca si o energie feminina.

De cate ori aveti ceva de comunicat si nu stiti cum, va e teama, sunt emotii cchemati-l pe el si rugati-l sa va dea cuvintele cele mai potrivite pentru acea situatie spre binele cel mai inalt al tuturor.

Rafael aduce vindecarea si are grija de orice aspect energetic, fizic cand e vorba de vindecare a emotiilor, a corpului. Mai lucreaza pentru protectie de fiecare data cand aveti un drum de facut. Culoarea sa este verde smarald si energia una foarte placuta, diafana.

PUteti sa vizualizati locul bolnav, dureros inconjurat si infuzat cu energia lui Rafael, verde , dupa ce ii cereti sa fie cu voi sa va ajute. De asemenea, puteti pune voi mainile si sa vizualizati cum energia lui trece pin palmele voastre infuzand locul dureros.

Uriel- este  psihologul. El poate sa vina pentru a aduce claritate in problemele voastre, poate sa va ajute sa prioritizati si sa va concetrati pe o directie, sa va arate fatetele unei probleme.

CAnd nu stiti ce decizie sa luati, cand va aflati in confuzie  sau nu vedeti care este adevarul intr-o situatie ii puteti cere ajutorul lui Uriel. Pur si simplu sa va ea claritatea de care aveti nevoie, sa va ajute sa intelegeti , sa gasiti solutia.

Chamuel– este cel ce aduce iubirea. Ne poate  ajuta cu orice tine de acest aspect al vietii noastre – atata relatii amoroase, relatii potrivite pentru noi ori pur si simplu iubirea fata de noi insine. Ne poate ajuta sa gasim obiectele pierdute si culoarea reprezentativa este un verde deschis.

Haniel este cel care ne ajuta cel mai mult la Luna plina sa armonizam energiile feminine cu cele masculine dar si sa recunoastem mesajele divine prin daruri precum clarviziune sau clarauz.

Jeremiel este Arhanghelul ce ne poate  ajuta sa facem o retrospectiva a vietii noastre, sa lasam vechiul, sa punem ordine, sa intelegem dar si cel care ne ajuta sa iertam, pe noi, pe ceilalti.

Zadkiel ne poate ajuta cu memoria in viata de zi cu zi si il putem ruga sa ne ajute cand avem examene de exemplu. De asemenea, el poarta flacara violet, cea care purifica, transmuta energiile joase in energii inalte.

Raziel este Arhanghelul misterelor, intelegerii Universului si legilor lui, a viselor, a stiintelor oculte.  Curcubeul il reprezinta putand astfel sa si echilibreze fiecare chacra prin culoarea corespunzatoare.

Metatron se ocupa de copiii speciali, copiii indigo, de cristal etc. insa ne poate ajuta si cu echilibrarea, curatarea chakrelor cu ajutorul cubului sau. Are o relatie speciala cu Dumnezeu si a fost candva om. Il putem auzi cand vine printr-un sunet metalic.

 Cum lucram cu ingerii?

Cerem intai prezenta lui Dumnezeu, ne conectam la El si Il rugam sa ne trimita ingerii cei mai potriviti pentru vindecarea sau rezolvarea unui anumit aspect sau situatie.

Apoi facem cerinta cu propriile cuvinte, din inima pentru rezultatul pe care il dorim. De exemplu daca ne dorim sa plecam intr-o excursie vom cere acea excursie si nu banii pentru ea : ” Va rog ajutat-ma sa merg in aceasta excursie pe care mi-o doresc foarte mult. Aranjati toate lucrurile astfel incat eu sa fiu acolo”Bineinteles ca ne vom face si noi partea in sensul de a cauta un bilet de avion pentru ca suntem creatori la randul nostru.

Cerintele sa fie cat mai specifice si fara teama de a deranja pe cineva. Ingerii sunt iubire, nu au cum sa se supere si pot ajuta pe toata lumea in acelasi timp. Este bine sa adaug la cerinta ” daca este in Voia ta Doamne sau daca este spre binele meu cel mai inalt” . Daca cer impacarea cu X sau Y este posibil sa se intample  insa aceasta sa nu fie spre binele meu.
Este important sa intelegem ca nu tot ceea ce mintea noastra doreste este si bine pentru noi. Lucrurile vor fi implinite dar nu neaparat ne vor face si fericiti. DE aceea este important sa aliniem vointa noastra cu a lui Dumnezeu.

Puteti cere si in joaca ingerilor sa va ajute. De fapt , atunci cand nu exista atasamentfunctioneaza cel mai bine. Daca eu cer ceva si apoi ma gandesc la asta zilnic de 3 ori pe zi sunt sanse ca dorinta sa nu iti fie implinita prea repede. O blochezi pentru ca nu ii dai drumul cu incredrea ca ea a fost auzita de prima oara. Cand testezi ceva …de genul : vreau cartea asta , fara sa fie un atasament acolo…vei vedea cat de repede se va implini…sau lucruri marunte precum o cafea, o u tricou etc.

Nu este necesar sa spui tu Cum anume sa se rezolve o situatie pentru ca perceptia ta este una limitata. Poti cere sa se intample/infaptuiasca pentru binele tau cel mai inalt / in modul cel mai potrivit si armonios pentru tine etc si sa ai incredere ca ceea ce urmeaza este ceea ce ai nevoie.

In timp, lucrand cu ingerii tot mai des si mai mult vom integra frecventele lor, ei fiind energie si nu persoane cu aripi cum ne inchipuim. Vom reusi sa simtim cum accesam din interiorul nostru acea frecventa a Arhanghelului cu care lucram.

Nu uitati de ingerii pazitori si vorbiti cu ei mereu! :)

Citirile Angelice si intuitive- ce sunt si cum functioneaza.


Incep prin a va spune ca aceste carti nu sunt pentru a ghici ceva , cu atat mai putin viitorul ci ofera mesaje clare, concludente la intrebarea sau situatia cu care tu vii. Ofera o ghidare in functie de situaia actuala in care te afli.

Fiecare carte din pachet are un mesaj scris si o imagine. De exemplu: *rezultatul asteptat va aparea in curand, ai rabdare* sau * Este momentul potrivit pentru aceasta noua aventura* si asa mai departe. Depinde de fiecare pachet ce tip de mesaje contine.
Pe langa aceste mesaje scrise eu voi adauga ceea ce primesc intuitiv pentru tine sub forma de gand, imagine, simtire. Mesajele sunt personalizate deaorece eu ma conectez la tine atunci cand vii si cer toate mesajele cele mai potrivite pentru tine in acel moment.Lucrul pe care il fac este cu Dumneezeu si ingerii. Ma conectez la Creator si cer sa transmite prin ingerii lui mesajele cele mai potrivite pentru tine.

Folosesc cardurile pentru a face anumite etalari cum ar fi – trei carti, 5 carti, 10 carti in diverse tipuri de asezari, fiecare carte reprezentand ceva anume ( de exemplu_ situatia prezenta, provocarea si rezultatul). SI aici, ma las ghidata si etalez asa cum simt ca e mai potrivit pentru tine in respectiva situatie.

Odata etalarea facuta voi trece prin fiecare carte si iti voi spune ceea ce tu ai nevoie sa stii in acel moment atat prin mesajele de pe ea cat si intuitiv. Sunt situatii in care mesajul exact de pe carte nu e cel pentru tine insa imaginea imi spune ceva ce tu trebuie sa afli.

Poti veni cu intrebari pe care le vom aduce impreuna la o formulare clara astfel incat raspunsul primit sa fie unul clar.

Aceste intalniri ofera de obicei nu doar raspunsurile de care ai nevoie dar de multe ori si deblocari emotionale, fizice, vindecari ale unor situatii. Nu e vorba doar despre mesajul in sine ci si despre energia creata si vindecatoare de care tu ai parte in aceste momente. Dupa ce vei pleca acasa vei experimenta in continuare anumite emotii, iti vor pica fise pentru nelamuririle dinainte, vei gasi rezolvari la lucruri pentru care nu gaseai inainte.